Frunzele copacilor cad dureros ca si clipele. Rauri de vant ma cuprind brutal si ma lasa inlemnita-n mijlocul naturii. Privesc in jur... Nu-i nimeni. Doar eu si amintirile... Cerneala clipelor de neintors mi-a patat sufletul de copil pur, maturizandu-l. Totul in jur mi se pare vested si inutil... Amintirile sunt singurele lucruri care au ramas intacte, atunci cand timpul invadeaza sufletele oamenilor. Totul e trecator in viata. Am invatat sa privesc oamenii ca pe niste pasari: imi invadeaza viata, fie ca vreau, fie ca nu, iar cand pleaca lasa in urma lor pete sangerand a amintiri.
Viata m-a invatat sa apreciez ceea ce am, iar daca nu, sa invat sa pierd.
frumos.
RăspundețiȘtergereai scris in tonuri de gri si aramiu exact cum este toamna.
<3 go on.