De uitat...

Pe masura ce crestem, simtim tot mai multe, insa incepem sa ne exprimam din ce in ce mai putin.
A trecut un an de atunci. Vor trece doi... trei... o suta. Cine mai stie? De atunci am tot promis ca te uit. Si am facut-o. Insa cred ca ceva din mine va ramane vesnic la tine.
Iar cand noi ne prefaceam din ce in ce mai bine ca totul e ca inainte, am renuntat. De ce? Pentru ca de un an tot mint. Te mint si mai intai de toate, ma mint. Tot incercam sa readuc acel vechi tu, ceea ce era imposibil. Pe toti ii raneam, numai pe tine te protejam, insa nu tu erai cel care ma iubea, ci acei ,, toti''.
Timpul ne-a schimbat. Si da, m-a schimbat si pe mine. Daca te-ai intoarce la mine,  nu ti-as intoarce spatele, dar nici nu te-as primi inapoi. Poate inainte as fi facut-o. Pe cine mint? Inainte sigur as fi facut-o.
Mi-e dor de tine, cred ca mereu imi vei lipsi. Insa e mai bine asa. Ne raman doar amintirile si niciun viitor care sa le strice.

Ne-am pierdut pe drum, insa o singura dorinta mai am: vreau sa ne revedem cand vom fi batrani si sa facem tot ce mi-ai promis.
Am fost singura atunci cand m-ai lasat sa cad. Nu ai fost acolo sa ma prinzi. Am avut nevoie de tine si ai uitat de mine. Iar cand ai avut tu nevoie de mine, mereu am fost langa tine, chiar si atunci cand cu un minut in urma inima mea era ranita de catre tine. Dar te-am iertat. Pentru ca te-am iubit. Dar toate acestea sunt de uitat.
Iubirea.
Minciuna.
Tradarea.
Glumele.
Familiaritatea.
Prietenia.
Increderea.
Toate acestea sunt de uitat. Insa eu nu voi uita nimic...